//
you're reading...
geografie

vulcani

Vulcan (geografie)


Vulcanul este o formație geologică de formă conică formată prin eruptia lavelor, cenușelor, și gazelor dintr-un focar cu topituri magmatice situate în adâncime.
Geneza vulcanului
Globul terestru are mai multe straturi. Profunzimea fiecărui strat geologic este determinată de greutatea specifică a rocilor componente. Astfel în centru (miezul Terrei) se găsesc cele mai grele elemente care, prin procese fizico-chimice exoterme, ajung la temperaturi foarte ridicate (mii de grade Celsius), fapt ce determină topirea rocilor cu formare de gaze. Acest fenomen cauzează presiuni deosebit de mari, gazele caută sa străpungăstraturile de la suprafata . Rocile vecine magmei suferă procese de transformare, fiind numite roci metarmofice.
Un vulcan se formează prin ridicarea scoarței alcătuind „conul vulcanului”, sub presiunea gazelor și magmei (rocile topite). Materiile incandescente ies la suprafață printr-un crater (deschidere cu forme si diametre diferite). Un crater puțin adânc se numește pateră.
Eruptie


Fenomenul ieșirii magmei la suprafață este denumit erupție și are loc acolo unde scoarta terestră opune cea mai mică rezistență. Acest punct de rezistență redusă este reprezentat de crăpăturile din scoarță sau de limitele dintre placile tectonice continentale (ex.vulcani din Indonezia , dinCercul de foc al Pacificului ), sau vulcani din Islanda.
Erupția vulcanului este însoțită de cutremure de pământ, erupție de gaze, cenușă, bombe vulcanice (fragmente rupte din crater) și lava (vâscozitatea ei diferă după reacția acidă sau bazică a lavei) care se solidifica prin răcire.
Eruptiile vulcanice sunt de două feluri:
• eruptia efuzivă este o erupție vulcanică silențioasă, care scoate la suprafață lava bazaltică cu viteză mică (erupțiile vulcanului Kilauea din Hawaii sunt efuzive).
• eruptie explozivă este o erupție puternică a unui vulcan care aruncă în aer materia pe distanțe uriașe; lava e săracă în silicat; poate fi foarte periculoasă pentru locuitorii aflați în apropiere de locul erupției
Clasificare
După perioada de formare:
o vulcani tineri
o vulcani bătrâni
• După activitate:
o vulcani activi, care continuă să erupă
o vulcani inactivi (stinși), a căror activitate a încetat cu milenii în urmă.
• După tipul de manifestare a erupției:
o de tip islandic, cu erupții liniare de lave fluide, fără explozii
o de tip hawaian, cu erupții centrale liniștite de lave fluide
o de tip strombolian, cu erupții de lave fluide și explozii ritmice de gaze
o de tip vulcanian, cu erupții de lave vâscoase care, după consolidarea în cosul vulcanic, vor fi expulzate sub formă de cenușă și bombe vulcanice prin explozii puternice ale gazelor
o de tip peleean, cu erupții de lavă vâscoasă care se rifică de forma unui stâlp
o de tip Bandai-San, la care exploziile foate puternice aruncă în aer vechiul aparat vulcanic.
Aparatul vulcanic


Structura aparatului vulcanic
Materialele expulzate prin eruptii se depun în jurul punctului de emisie, constituind un aparat vulcanic, alcătuit din coș, crater și con.
Cosul reprezintă hornul sau orificiul de evacuare a materialelor expulzate. În timpul perioadelor de liniște și după stingerea vulcanului, în coș rămân lave sau piroclastite consolidate; ele pot fi puse în evidență numai prin eroziunea conului.
Craterul reprezintă prelungirea externă prin care se termină cosul; are de obicei forma de pâlnie.
Conul este edificiul propriu-zis, clădit din lava revărsată și din alte materiale rezultate în timpul exploziei vulcanice; reprezintă o formă de acumulare, a cărei morfologie depinde de tipul activității vulcanice și apoi de evoluția subaeriană a eroziunii.
Produsele activitătii vulcanice
gazoase: (vapori deapa,dioxid de carbon,hidrogen, hidrogen sulfurat,amoniac)
• lichide: (lava care poate fi: acida, neutră, bazica, în funcție de conținutul în bioxid de siliciu (SiO2).
solide: sau piroclastite (cenușa vulcanică; lapili – fragmente de 1-3cm; bombe – când au diametre de ordinul centimetrilor sau metrilor).
Relieful vulcanic de acumulare
Conurile vulcanice
Conurile sunt rezultatul erupțiilor de lavă acidă-vâscoasă, cu multă silice și cu viteză de curgere redusă. Apar izolate sau grupate pe anumite areale și îmbracă forme diferite, după tipul de erupție și după natura rocilor constituente.

Conuri de sfărâmături
Rezultate în urma exploziilor de tip strombolian și vulcanian, sunt formate din îngrămădirea piroclastitelor în jurul coșului și craterului. Ele se dispun în straturi înclinate către periferia conului. Conurile formate din piroclastite grosiere (bombe, lapili) au craterul de formă cilindrică și un diametru mic, iar conurile din cenușă au craterul ca o pâlnie largă.
Conurile stratovulcanilor
Sunt alcătuite din straturi alternante de lavă și piroclastite, rezultate din faze diferite de erupții. Un con simplu de stratovulcan are pante concave și un crater larg, ca o pâlnie. Dacă conul crește în înălțime, se deschid crăpături radiare prin care curg erupții laterale. Acestea construiesc o serie de conuri adventive (conuri secundare), care pot ajunge la dimensiuni considerabile. Stratovulcanii mari sunt afectați de falii și fisuri pe diferite direcții. Asemenea conuri posedă un adevărat shelet de rezistență, format prin consolidarea lavelor în lungul fisurilor.
Cunul vulcanilor
Tip de con creat de vulcanii care elimină lave acide, vâscoase (multă silice în compoziție). Ele încetează sa curgă la temperaturi sub 1200°C, materia se acumulează și se solidifică repede în jurul coșului. Conul apare ca o îngrămădire haotică de blocuri, pe care lava nouă, incandescentă, venită sub presiune, le împinge în sus. Se formează un con fără crater, numit cumulodom sau dom endogen, care poate atinge dimensiuni de sute de metri; la intervale mari de timp, presiunea crescută în adânc, poate duce la azvârlirea vârfului conului, provocând explozii catastrofale de lavă și nori de gaze, din vechiul con rămânând doar o parte (Mont Pelée, 1902).
Platourile vulcanice


Platourile sunt rezultatul răcirii lavelor bazice – fluide, cu dominarea elementelor feromagneziene, săracă în silice și cu viteză mare de curgere. Lavele ajung la suprafață cu o temperatură mai ridicată, se revarsă peste pereții craterului și curg pe distanțe foarte mari, acumulându-se la baza conurilor vulcanice. Platourile se mai numesc și „vulcani scut” deoarece sunt tot conuri vulcanice, însă cu pante foarte mici.
Forma curgerii depinde și de relieful preexistent pe care îl fosilizează. Pe terenuri relativ netede se formează suprafețe structurale bazaltice, aproape tabulare, mărginite de abrupturi rezultate din solidificarea frunții pânzei. Când aceste suprafețe sunt fragmentate de văi dau naștere la pante în trepte, fiecare treaptă corespunzând unei pânze. Microrelieful câmpurilor de lavă se datorează modificărilor suferite de crusta superficială solidificată, sub influența curenților incandescenți ce curg pe sub ea. În acest sens au fost deosebite două tipuri ale suprafețelor de lavă:
– dermolitică, la lavele foarte fluide care eliberează mai puține gaze, a căror suprafață este netedă
– clastolitică, la lavele mai vâscoase, care se caracterizează printr-o aglomerare haotică de blocuri de lavă.
Suprafețele dermolitice (pahoehoe în Hawaii, hellurhaun în Islanda) se pot prezenta în funcție de relieful preexistent, de viteza și vâscozitatea lavei, sub diferite forme:
dale de lavă – acumulări de fragmente, provenite din ruperea crustei superficiale solidificate, la o creștere a vitezei de curgere a lavei fluide interioare
lave cordate – încrețiri superficiale ale crustei vâscoase
– creste de presiune – rezultate prin boltirea crustei superficiale prin presiunea lavei fluide subcrustale
– hornito – acumulări bulgăroase de lavă în jurul unor mici cratere formate de erupțiile violente ale gazelor conținute de curentul incandescent subcrustal
– pustule sau blister – bule rezultate în urma degajării vaporilor de apă în timpul trecerii lavei incandescente peste o zonă mlăștinoasă sau peste cursurile de apă
tunele bazaltice – rezultate în urma evacuării lavei fluide de sub crusta superficială consolidată
Suprafețele clastolitice (aa în Hawaii, apalhraun în Islanda), sunt acumulări haotice de blocuri de lavă, cu înălțimi care rareori ating câțiva metri. De cele mai multe ori se datorează solidificării rapide a suprafeței pe o grosime mult mai mare decât la curgerile foarte fluide. La solicitările mecanice produse de o creștere a vitezei curentului sau de accelerarea curgerii la o ruptură de pantă, crusta superficială este fragmentată în blocuri ce se îngrămădesc în spatele unui obstacol sau pe pantele mai puțin înclinate. O altă particularitate este dată de prezența coloanelor bazaltice (coloanele de bazalt de la Detunata). Când răcirea lavei este lentă apar coloane perpendiculare pe suprafața de răcire. La răcire rapidă se formează o structură lamelară paralelă cu suprafața.
Platourile vulcanice de tip hawaiian
Se caracterizează prin conuri foarte mari, în parte submarine. Insula Hawaii este constituită aproape în întregime din curgeri suprapuse de lavă bazaltică, emise de cinci centre de erupție: (Kohala, Hualalai, Mauna Kea, Mauna Loa și Kilauea), dintre care ultimele două sunt în activitate. La Mauna Loa conul principal are o înălțime de 4162 m, iar cu partea submersă ajunge până la 9000 m. Diametrul bazei, la nivelul mării este de 400 km. Pe platoul central se află un crater în forma de puț (pit-crater), format prin prăbușire, mărginit de pereți abrupți și umplut de multe ori cu lavă incandescentă.
Platourile vulcanice de tip islandez
Au dimensiuni mult mai mici, le lipsește platoul central, iar înclinarea pantelor este mai mare. În Islanda se întâlnesc platouri vulcanice întinse, formate prin revărsări produse în lungul unor mari crăpături liniare. De fapt Islanda este singurul loc unde se mai întâlnesc în activitate erupții liniare. Pe linia Laki, deschisă în anul 1783, cu o lungime de peste 24 km s-au format peste 34 de conuri vulcanice cu înălțimi până la 150 m și alte 60 conuri mai mici. Cu timpul activitatea vulcanică s-a restrâns în jurul câtorva centre. Cel mai important vulcan activ de aici este Hekla .

Relieful vulcanic de explozie
Aceste forme se întâlnesc în special la vulcanii care emit lave vâscoase și în general la erupțiile bogate în emisii violente de gaze. Exploziile și prăbușirile care însoțesc erupțiile dau naștere la câteva tipuri de excavațiuni: cratere simple, caldere, maare.
Cratere simple


Au formă de pâlnie și rezultă prin explozii puternice. Mărimea lor este direct proporțională cu intensitatea erupției. Se întâlnesc la vulcanii ce dau conuri de sfărâmături și la stratovulcani. Modelarea versanților se face prin alunecări, prăbușiri, solifluxiune și șiroire. De multe ori în interiorul acestor cratere se formează lacuri. La vulcanii activi, o nouă explozie reactivează și intensifică modelarea craterului. Un tip aparte rezultă prin prăbușirea lavei bazaltice consolidate de tip hawaiian; este craterul puț (pit-crater) întâlnit în interiorul calderelor. Aceste cratere ciuruiesc lava consolidată, prezintă pereți verticali, iar în interiorul lor se găsesc adesea lacuri de lavă (lacuri de foc); așa sunt craterele vulcanilor Kilauea și Mauna Loa.
Caldere
Calderele (căldare, în spaniolă) reprezintă cratere uriașe formate prin explozie și lărgite mult prin prăbușirile care urmează. La explozii puternice, coșul și chiar porțiunile superioare ale cuptorului magmatic sunt golite de lavă, iar partea centrală a vulcanului, pierzându-și suportul se prăbușește. Din vechiul con vulcanic nu mai rămâne decât porțiunea de la poalele acestuia sub forma unui perete circular, în interiorul căruia se pot forma ulterior, conuri vulcanice mai mici. După formă și geneză se pot deosebi mai multe tipuri:
Caldera monogenă se formează printr-o prăbușire rezultată în urma unei singure erupții. Este un crater uriaș, situat în partea centrală a conului.
Caldera poligenă mult mai mare, implică distrugerea aproape completă a conului vulcanic. Se formează în urma mai multor erupții, care creează și mici caldeire periferice, ce festonează caldera principală.
Caldera inelară presupune în plus o nouă fază de erupții, ce dă naștere la unul sau mai multe conuri în interiorul calderei. Apare o depresiune inelară, ce la Vezuviu poartă numele de Atrio del Cavallo, de unde s-a generalizat denumirea de atrio, iar creasta ce o închide se numește somma (Somma Vezuviului). Cand caldera cantonează un lac, conul apare ca o insulă (Crater-Lake din Oregon-SUA, Lago de Vico cu Monte Venere- Italia).
Caldera în trepte ia naștere în urma scufundării inegale pe falii sau fisuri circulare, a unei mari părți din con. Treptele dau calderei aspectul unor circuri îmbucate, cum sunt cele din vulcanul Camerun.

Maree
Mareele sunt depresiuni rotunde, de forma unui puț, cu un diametru de sute de metri până la 2-3 km, rezultate în urma exploziilor vulcanice. Sunt umplute cu sfărâmături provenite din explozie sau din prăbușirea pereților. Ele nu expulzează lavă și de aceea nu formează un con. Aparatul se compune din: canalul de străpungere (diatremă) și craterul de explozie, ce nu se ridică deasupra reliefului. Foarte rar craterul este înconjurat de un val înalt de câțiva zeci de metri, format din sfărâmături de roci. Pentru aceste cratere ocupate în general de lacuri, s-a generalizat denumirea de maar, folosită în regiunea Eifel-Germania. În aceeași categorie intră și conurile fără rădăcină, formate în urma exploziilor freatice rezultate în timpul trecerii unei curgeri de lavă peste lacuri sau zone mlăștinoase, descrise în Islanda.
Relieful în structură vulcanică (de eroziune)
O dată cu stingerea vulcanului procesele de eroziune devin predominante, ele fiind dirijate de sistemul pantelor caracteristice vulcanilor (convergente și divergente) și de structura lor. Structura, reprezentată în general prin strate monoclinale, dirijate în sensul curgerii lavei, poate fi complicată de dizlocatiile tectonice sau de intruziunile magmatice sub forma de filoane.
Modelarea conurilor
Rețeaua hidrografică este radiară divergentă pe con și radiară convergentă pe crater. La baza conului, râurile sunt colectate de o rețea inelară, iar în crater se formează lacul de crater. Văile adânci care fragmentează conul se numesc barrancos (în insulele Azore). Interfluviile de formă triunghiulară care urcă în pantă crescândă spre vârful conului sunt numite planeze. În partea superioară, după o evoluție îndelungată ele se transformă în creste. Prin eroziune regresivă barrancosurile pătrund în interiorul craterului și drenează lacul. Dirijarea rețelei convergente din interiorul craterului, către un nivel de bază exterior, coborât, intensifică eroziunea, fapt ce duce la lărgirea craterului și la transformarea lui într-o caldeira de eroziune. Accentuarea generală a eroziunii duce la îndepărtarea rapidă a rocilor moi. Rezistă numai coșurile și filoanele vulcanice, formate din lavă dură, care sunt puse în evidența prin eroziunea diferențială. Astfel, vechile forme negative (coșuri, crăpături) se transformă în forme pozitive: se produc inversiuni de relief reprezentate prin neck-uri, dyke-uri și sill-uri.
Neck-ul este un stâlp de rocă dură (lavă sau piroclastite cimentate), ce s-a format prin consolidarea magmei în drumul ei către suprafață, pe fisurile rocilor; poate reprezenta coșul vulcanic.
Dike-ul este un perete sau un zid impunător ce provine din injectarea lavelor pe o spărtură longitudinală a conului.
Sill-ul provine din dezvelirea lavelor injectate pe planurile de stratificație ale conului; apare sub forma unor pereți circulari, care închid o depresiune inelară, un crater fals rezultat în urma dezagregării rocilor mai puțin rezistente.

Modelarea platourilor
Platourile de lavă bazică au o mare rezistență la eroziune. Aceasta este încetinită de prezența diaclizelor și fisurilor, care le face foarte permeabile. Dezagregarea este însă foarte activă în regiunile deșertice sau periglaciare. Dacă relieful și climatul permit umplerea fisurilor cu apă, eroziunea fluviatilă taie văi adânci, asemănătoare canioanelor, cu numeroase rupturi de pantă însoțite de cascade. Între ele rămân interfluvii largi, adevărate platouri alungite (platourile de lavă din Idaho și Oregon, tăiate de râurile Snake și Columbia). De multe ori văile se adâncesc pe vechile interfluvii fosilizate, unde grosimea lavei este redusă; apar și aici inversiuni de relief.           Când văile ajung la rocile friabile ale subasmentului, versanții se retrag repede, văile se lărgesc, apar văi secundare, iar platourile sunt fragmentate în bucăți tot mai mici. Aceste mici platouri de lavă izolate se numesc mesas (în Mexic). Sunt asemănătoare martorilor de eroziune din structurile tabulare. Cu timpul sunt distruse complet. Un caracter important al rețelei hidrografice îl reprezintă frecvența de văi supraimpuse.
Vulcanism

Urme de activitate vulcanică: Depuneri de sulf pe marginea craterului           Halema’uma’u aparținând culcanului Mauna Loa de pe insula Hawaii.
Eruptia vulcanului este una dintre formele de manifestare a vulcanismului

Subducţiunea unei plăci oceanice sub o placă continentală

Sub denumirea de Vulcanism se înțeleg totalitatea proceselor și fenomenelor geologice, legate de ascensiunea magmei din mantaua pamantului până la suprafața scoarței terestre.
De regulă regiunile cu o activitate vulcanică sunt afectate și de mișcări tectonice, ca și cutremure, zone de subducțiune, sau Hot-Spot (zone fierbinți de exemplu în insulele Hawaii)
Prin activitatea vulcanică apar și unele transformări chimice sau termice a regiunii ca de exemplu (ape minerale,ape termale, retopirea unor roci deja existente (formarea de roci magmatice ), magma fiind înmagazinată în așanumită cameră sau rezervor de magmă care va fi alimentată cu magmă proaspătă din adâncime printr-un canal îngust de legătură.
Produsele proceselor vulanice (eruptiei) pot fi
solide ca:– bombele vulcanice (fragmente peste 64 mm de lava solidificată ce pot atinge o dimensiune de mai mulți metri cubi), lapilii (fragmente între 2 – 64 mm) și cenusa vulcanica (particule sub 2mm).
lichide ca: -lava (magma ajunsă la suprafață), lahar (curent noroios), geysir (izvoare fierbinți ce izbucnesc din pământ ca fântâni arteziene), maare (lacuri circulare vulcanice)
gaze:- gaze vulcanice, fumarole (emanații vulcanice cu vapori de apă și sulf ).
sau forme mixte cu scurgeri de piroclaste , echivalentul magmei în adâncime sunt plutonitele (roci magmatice de adâncime formate la presiuni și temperaturi ridicate).
Vulcanii sunt rezultatul proceselor geodinamice ale vulcanismului, ce au loc și pe celelalte corpuri din sistemul solar , nu numai pe pământ, ca vulcanii cunoscuți pe lunile planetelor (Io- satelitul lui Jupiter sau Triton- satelit al lui Neptun ) sau vulcanii stinși de pe planetele Marte și Venus .
Activitatea vulcanilor pot produce catastrofe naturale semnalate în istorie, sau pot influența clima pământului prin cantitățile mari de gaze și cenușă vulcanică produsă de vulcanii activi.
În același timp activitatea vulcanică are și efecte pozitive prin crearea unor soluri fertile, prin rocile nou formate din care rezultă materiale de construcție; de asemenea energia geotermică este tot mai folosită la încălzire, sau vulcanii sunt atracție turistică.
Un produs de asemenea important al vulcanismului sunt mineralele utile importante mineritului. O zecime din din populația globului terestru trăiesc în zona de influență a vulcanilor activi.
Obsevatoare țin sub supraveghere permanentă acești vulcani activi, înregistrând și analizând activitatea lor, aceste date servind în prognoza activității vulcanului și alarmă în cazul unei erupții probabile.
Vulcan noroios
Vulcani noroioși reprezintă formațiuni create de gazele naturale provenind de la peste 3.000 de metri adâncime, care trec printr-un sol argilos, în combinație cu apa din pânza freatică. Gazele împing spre suprafață apa amestecată cu argila. Nămolul format de acestea iese la suprafață și, în acele locuri, se usucă în contact cu aerul, formând niște structuri conice asemănătoare unor vulcani. Nămolul ieșit la suprafață este rece, deoarece vine din straturile de argilă.
Se cunosc pe glob în total circa 1.100 de vulcani noroioși. În Europa sunt foarte puțini vulcani noroioși pe continent, cum ar fi cei din Azerbaidjan, mai mulți există însă sub mări, cum ar fi spre exemplu vulcanii noroioși din apele Norvegiei, cei din mările Caspică și Barents. În afara Europei, fenomene similare se pot observa în Siberia, Australia și insula Trinindad din Caraibe.


O erupție actuală foarte gravă a unui vulcan noroios, care a avut loc la 29 mai 2006, are loc în estul insulei Java( Indonezia ) în localitatea Sidoarjo, situată la 20 km sud de importantul oraș Surabava . Erupția s-a intensificat cu timpul, ajungând în noiembrie 2006 până la 125.000 m³ de noroi pe zi.
În Romania, cea mai importantă locație este cea din judetul Buzau (vezi și articolul Rezervatia Vulcanii noroiosi). La o scară mult mai redusă, fenomenul este întâlnit însă și în alte regiuni ale României, precum Podisul Moldovei și Podisul Transilvaniei .Declarata inca din anul 1924 monument al naturii, zona Pâclele Mari – Pâclele Mici (situata in apropierea comunei buzoiene Berca) este singurul loc din Europa in care pot fi vazuti vulcani noroiosi, fenomene similare inregistrandu-se doar in Siberia si in Australia.
De altfel, Romania este o tara – se pare – prielnica vulcanilor noroiosi: astfel de fenomene se produc frecvent in Subcarpatii de Curbura (in special in zona Buzaului), dar au mai fost semnalate, in ultimii 150 de ani, si in alte locuri (langa Ocna Sibiului, la Homorod, la Bazna, pe dealurile Transilvaniei, dar si in anumite zone colinare din Moldova – unde micii vulcani noroiosi erau numiti “gloduri” sau “ochiuri de gloduri”). Totusi, formele cele mai interesante de vulcani noroiosi – si cu dimensiunile cele mai mari – pot fi intalnite in rezervatia mixta (geologica si botanica) situata la 12 kilometri de Berca, cu o suprafata de aproximativ 30 de hectare.
In zona Pâclelor Mici, pe o suprafata de aproape 10 hectare, se afla cei mai multi dintre vulcanii noroiosi, de forme extrem de variate, dar de dimensiuni relativ reduse. Aici pot fi vazuti vulcani deja formati, cu cratere in forma unor trunchiuri de con, avand inaltimea intre 2 si 8 metri, iar in varf – mici lacuri de “lava” rece, mai exact un amestec de pamant si apa. Aceasta pare sa clocotesca, scotand bulbuci provocati de gaze. Noroiul, adus din straturile din adancimea scoartei pamantesti, este impins si el – continuu – de gazele naturale spre gura vulcanilor, de unde se prelinge pe versantii acestora, sub forma unor paraiase. Aceste mici rauri negricioase se usuca treptat, modificandu-se astfel in permanenta peisajul. In acelasi timp, se formeaza noi “cratere”, care au la inceput marimea unui nasture.
Zi de zi, noroiul impins de gaze face ca aceste cratere sa se mareasca, intinzandu-se unele catre celelalte, pana se unesc intre ele, dand nastere astfel unor guri de vulcani cu diametre de 2 – 3 metri.
Marginile acestor cratere sunt foarte inselatoare: desi par solide si sigure, numai anumite portiuni sunt formate doar din noroi intarit, restul zonelor fiind acoperite de simple cruste sau ramanand inca umede pe directia lavei care se scurge incet.
La cativa kilometri spre nord-est este situat platoul Pâclelor Mari, cu o suprafata de aproape 20 de hectare, numele acestuia fiind legat de dimensiunile foarte mari ale celor trei vulcani principali aflati in centrul platoului. Diametrul fiecaruia dintre acesti trei vulcani masoara peste 100 de metri. “Poalele” vulcanilor de aici sunt foarte intinse, iar pe acestea apar mai multe cratere secundare si limbi lungi de noroi vinetiu, adesea amestecat cu suvite de titei. Doar cativa copaci reusesc sa supravietuiasca – mai la departare de cratere – pe aceste terenuri sterpe, “inundate” de noroi si acoperite de un strat gros de namol solidificat. Totusi, ca prin minune, pe acest taram neprimitor traiesc doua plante foarte rare: Nitraria schoberi si Obione verrucifera – dupa denumirea lor stiintifica. Sunt plante halofile (adica se dezvolta intr-un mediu sarat, avand de asemenea nevoie de saruri pentru hrana), protejarea prin lege a acestora fiind unul dintre motivele pentru care zona Pâclelor Mici a fost declarata rezervatie naturala.

About oneangelonelife

pai . despre mine nu-i prea important ....dar.... m-am gandit la diverse lucruri....

Discuție

Trackbacks/Pingbacks

  1. Pingback: Geneza vulcanului | Light of style - Septembrie 4, 2011

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: